Elemente de noutate aduse de Ordonanta de Urgenta nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830, din 10 decembrie 2010

Payroll Outsourcing Services in Romania

Payroll Outsourcing Services In Romania

Unul din elementele de noutate aduse de Ordonanta de Urgenta nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 830, din 10 decembrie 2010 il reprezinta acordarea unei sume suplimentare lunare de 600 de lei pentru parintele care se afla in concediu de ingrijire a copilului, respectiv copil nascut incepand cu data de 1 ianuarie 2011, in situaţia in care i se naste un al doilea copil in perioada concediului.

  • De exemplu, daca al doilea copil se naste cu cateva luni inainte de terminarea perioadei de concediu pentru ingrijirea primului copil (indiferent de varianta de concediu aleasa de parinţi), parintele va primi pentru aceste  luni atat indemnizaţia de crestere aferenta primului copil, cat si suma alocata suplimentar de 600 de lei lunar, pentru al doilea copil. Dupa terminarea perioadei de concediu acordat pentru primul copil, parintelui i se acorda, pentru cel de-al doilea copil, concediul si indemnizaţia lunara pentru al doilea copil, in funcţie de opţiunea pe care o face in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 111 din 2010 (optiunea 1: concediu de 1 an si o indemnizaţie intre 600-3400 lei, in funcţie de media veniturilor, optiunea 2: concediu de 2 ani si o indemnizaţie intre 600-1200 lei, in funcţie de media veniturilor pe anul anterior).
  • Daca insa parintii beneficiaza de concediu de crestere a copilului in baza vechii legislaţii, respectiv O.U.G. nr. 148 din 2005: acei parinti care beneficiaza de indemnizaţie si concediu de ingrijire pentru primul copil (respectiv copil nascut pana la data de 31.decembrie.2010) si ulterior li se naste un al doilea copil inainte de finalizarea perioadei concediului (dupa  1.ianuarie.2011), indemnizaţia acordata ramane cea stabilita pentru primul copil, in condiţiile prevazute de OUG nr.148/2005 (act normativ care nu reglementeaza acordarea unei sume suplimentare  parinţilor care se afla in aceasta situaţie). La finalul  perioadei de concediu pentru primul copil, parintele beneficiaza, pentru cel de-al doilea copil, de concediul si indemnizaţia lunara, in funcţie de opţiunea pe care si-o exprima in conformitate cu prevederile OUG 111/2010.

Prin similitudine cu Codul muncii, respectiv Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, O.U.G. nr. 111/2010 reglementeaza in mod expres interdictia aplicata angajatorului de a dispune concedierea persoanelor aflate in concediul pentru cresterea copilului si stabileste o masura suplimentara de protecţie a locului de munca, respectiv prelungirea cu pana la 6 luni a interdictiei de concediere a persoanei revenite din concediul de 1 an pentru cresterea copilului, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap.

Atentie! Aceste masuri nu au efect si in situatiile care tin de concedieri pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, in condiţiile legii.

Related posts:

  1. Ordonanta de Urgenta nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor – publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 830, din 10 decembrie 2010
  2. Ordonanta de Urgenta nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor
  3. Concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor din 01 ianuarie 2011. Cuantumul alocatiei de stat pentru copii ramane de 200 lei pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani sau 3 ani, in cazul copilului cu handicap.
  4. Indemnizatia de somaj scade din 01 ianuarie 2011. Ordonanta de Urgenta nr. 108/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
  5. Se poate concedia salariata/salariatul care se afla in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap sau a celor care se afla in plata stimulentului de insertie?

Leave a Reply